Prima pagină » Știri externe » Erdogan îl acuză pe edilul din Istanbul de CALOMNIE. Președintele turc vrea despăgubiri pentru lezarea imaginii

Erdogan îl acuză pe edilul din Istanbul de CALOMNIE. Președintele turc vrea despăgubiri pentru lezarea imaginii

Erdogan îl acuză pe edilul din Istanbul de CALOMNIE. Președintele turc vrea despăgubiri pentru lezarea imaginii
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei | Foto – Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus vineri o plângere împotriva primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, pentru că acesta ar fi în spatele unor declarații calomnioase formulate la adresa sa.

Erdogan susţine că Imamoglu l-a insultat în mod public, iar o asemenea ofensă nu are cum să fie trecută cu vederea. Mai mult, declarațiile calomnioase făcute de reprezentantul opoziţiei ar fi prejudiciat imaginea liderului turc și ar fi incitat populația la ură împotriva sa.

În această situație, președintele turc cere daune în valoare de un milion de lire turceşti sau aproximativ 27.000 de euro, relatează VOA.

Nu se ştie exact ce afirmaţii l-ar fi deranjat pe Erdogan, însă Imamoglu, politician de opoziție, a participat joi seara la un miting pentru a denunţa arestarea unui ales local acuzat de terorism.

Ales primar în 2019, după 25 de ani de dominaţie a lui Erdogan şi a partidului său (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) în metropola turcă, Ekrem Imamoglu este prezentat frecvent ca fiind principalul rival politic al actualului preşedinte şi este de aşteptat să candideze la alegerile prezidenţiale din 2028, dacă nu va fi mazilit până atunci.

Autor
Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu ... vezi toate articolele